Când nu te mai surprinde nimic

Că oamenii sunt diferiți, știam de mult. Că se schimbă, da, mi-am dat seama. Că pe unii nu-i cunoști cu adevărat decât în anumite ipostaze diferite de cele comune, mi-am dat seama de câțiva ani. Până acum trăiam în ignoranță și naivitate și nu voiam să cred că … E rea in alcatuirea ei fiinta umana.

Dar când oameni pe care-i stimezi și pe care-i apreciezi dau, față de tine, cu bâta în baltă, sau cu undița în pește… și-și schimbă la 180 de grade atitudinea… asta nu pot să-mi explic. Legal nu datorează nicio explicație nimănui. Moral, da. De la cei de la care nu aveam nicio pretenție… Aia e. Dar de la cei care pozează în exponentul corectitudinii și moralități, atunci da, atunci mă întristez. Doar un pic, că am învățat să nu am pretenții mari de la oameni. După ce am fost dezamăgit de mulți în care mi-am pus baza și de la care am învățat (din păcate prea târziu) că banii sunt mai presus de onoare, cinste, moralitate.

În concluzie, dacă și oamenii de la care am pretenții se dedau la josnicii, ce pretenții să mai ai de la cei de la care nu ai pretenții. O fi el oximoron, da’ așa e.