Live fast, die young

Live fast, die young and leave a beautiful corpse

Ei bine, încă mă mai bântuie acest „mototo” al tinereții mele, vorba lu’ nea Gică. Mai puțin partea cu „beautiful corpse” că deh, cum zicea și regretatul Jean Constantin, sau oare o fost fost Mircea Crișan? „Frumos nu sunt, că natura are posibilități limitate. La câțiva stejari aruncă și-un tufis. La câțiva porumbi aruncă și-o dăunătoare d-asta”. Rămâne doar partea cu live fast, die young.

Nu mă încântă partea cu „die young” dar, după o vârstă, te pregătești, mai mult sau mai puțin conștient. Zilele trecute mi-a ieșit în față, de pe contrasens, un începător, eu fiind cu motorul. În curbă. Am trecut la o jumătate de metru de el. Sau ea. Putea să fie ultima cursă. La 45 de ani ai încă mulți ani de trăit, multe de spus, de demonstrat, de făcut. Dar dacă ți se termină ața… cu cine să te cerți? Accepți și gata! Poate sunt un pic mai mult fatalist, dar nu mă mai preocupă finalul. Ci doar să-mi fac drumul cât mai frumos. Cam asta ar însemna live fast, în viziunea mea. Probabil nu și a autorului (Baudelarire, pare-mi-se). Deși, nici Baudelaire nu era așa pesimist cum părea în poeziile lui. Nici Verlaine. Poate doar Bacovia.

Plumbul rămâne „piesa mea preferată”, dintotdeauna.

Die young? Cum o vrea soarta.

Beautiful corpse? Până la un punct, poate. Până ce viermii își vor începe ospățul.