S-a gătat anul școlar, dragi cititori virtuali. S-a gătat și vacanța.
De ce nu am mai scris? N-am avut chef de tastatură. După cinci ani în care, cel puțin opt ore pe zi, am petrecut timpul în fața laptopului, simțeam că am nevoie de o binemeritată pauză.
Asta, dar și pentru că, de ziua mea, am primit un stilou Poenari și mă durea sufletul să-l las să se usuce cerneala. Așa că am „mutat” blogul pe hârtie.
Interesant să mai scrii și pe hârtie, din când în când. Recomand.
Uneori ai tendința ca, atunci când faci câte o greșeală, să cauți mintal butonul de backspace. Apoi îți aduci aminte că stiloul funcționează după alte principii și tai cu o linie. Sau cu mai multe, dacă nu vrei să se vadă ce greșeală ai făcut. Și continui.
Și uite-așa, cu una, cu alta, a trecut și vacanța. Pentru unii, mai lungă. Pentru alții, mai scurtă.
Mă întorc cu emoții în noul an școlar. De data aceasta, doar în spatele catedrei.
Teoretic.
Căci, practic, la noi, în învățământul special, nu prea poți sta în spatele catedrei.
Clasă nouă, începuturi noi, vremuri noi.
O vreme mă voi axa pe partea educațională. Mi-e frică să mai urmăresc vreun canal de știri sau să citesc vreo politichie… de mărgăritar, vorba Cațavencilor.
De spus aș avea multe. Dar, întâi, trebuie să se engrameze cum trebuie în plăcuța de RAM a creierului. Și pe urmă să vedem ce va ieși în eter și ce nu.
Mi-a fost dor de orele de predare.
Mi-a fost dor de design și de programare.
Mi-a fost dor de laptopul personal. Nu de cel de serviciu.
Acestea fiind scrise…
Elevi, părinți, profesori: mult succes în noul an școlar și multă putere de muncă!
Iar pentru actorii din învățământul special — și nu numai — multă, multă răbdare.
Vom avea nevoie.
