Aș fi avut multe de spus, îngrozitor de multe de spus. Dar nu zic. Că deh, nu-mi găsesc… rima. Dar caut prin amintiri și biblioteci alți autori care poate au spus deja, mai bine ca mine, ce vreau să zic. Și l-am găsit azi pe Grigore Alexandrescu, cu fabula lui, Câinele și cățelul. Parcă am citit-o prin școala generală. Dar acum mai are și alt sens. Citiți si ințelegeți-o cu mintea de adult…
“Cat imi sunt de urate unele dobitoace,
Cum lupii, ursii, leii si alte cateva,
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntamplare:
Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste.
Cat pentru mine unul, fiestecine stie
C-o am de bucurie
Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta,
Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra. “
Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte ce latra foarte tare.
Catelu Samurache, ce sedea la o parte,Auzind vorba lor,
Si ca nu au mandrie, nici capritii desarte,
S-apropie indata
Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
“Gandirea voastra, zise, imi pare minunata,
Si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei”.
“Noi, fratii tai, raspunse Samson plin de manie,
Noi, fratii tai, potaie!
O sa-ti dam o bataie
Care s-o pomenesti.
Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti? “
“Dar ziceati.. “
“Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam
Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei. “
Aceasta intre noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
Știm și cine-i Samson, și cine-i Samurache, și cine-i boul de curte care doar tace și aprobă, dar nu zicem nimic. Stricăm farmecul fabulei
