După cum s-a dat sfoară-n țară (sfoară… sfară… tot un drac), vin (probabil) banii de la UE. 1500 de lei, sau pe acolo. Să ne bucurăm sau să nu ne bucurăm, asta-i dilema. Aș sugera, desigur, ca toți prorușii din învățământ să refuze această primă din principiu și să meargă direct la nenea Putin să le dea de-o carte, de-o ciorbă, eventual și un manual alternativ de istorie.
Dar de… dubla măsură e pentru unii un modus vivendi. Iar ipocrizia? Un cuvânt vechi, prăfuit, găsit doar prin dicționare. Probabil o invenție a globaliștilor și sorosiștilor.
Trecând peste geopolitica de cancelarie, la prima vedere suma pare… dezamăgitoare.
Dar hai să citim cu atenție: 65% pentru cursuri de formare, restul pentru resurse didactice implicate direct în procesul de predare.
Păi nu ne plângem noi că:
- nu se decontează cursurile?
- suntem depășiți de tehnologie?
- ne ia locul AI-ul?
- avem copii cu CES și nu știm cum să lucrăm cu ei?
- nu știm exact ce înseamnă educație incluzivă, dar o folosim în fraze lungi la inspecții și în rapoarte?
- fug copiii de la ore pentru că lecțiile sunt… aceleași de 30 de ani?
- suntem mereu „în urmă” cu noile strategii?
Știți, dragii moșului, chiorchinele, turul galeriei și ploaia de stele au și ele o vârstă. Au muncit mult. Merită pensie anticipată.
Ce-ar fi să ne surprindem elevii dar și pe noi înșine?
Cu un curs serios de Flipped Classroom, cu puțină gamification (nu, nu e același lucru cu jocul didactic), cu ceva despre integrarea AI în lecție, cu evaluare digitală reală, nu doar Kahoot din reflex?
La VR și AR deja intrăm în zona SF-ului didactic. Există școli privilegiate care au echipamente pentru realitate virtuală. În rest, ne uităm la clipuri pe YouTube și spunem „ce frumos ar fi”. Dar imaginați-vă: în loc de o hartă obosită pe perete, îți pui ochelarii VR și zbori deasupra Europei. Vezi capitalele, relieful, muzeele, orașele. Nu mai predai. Trăiești lecția. Da, știu. Sună a altă lume. Dar asta e altă poveste.
Iar cu restul?
Eu, personal, aș intra pe un site de anticariat și mi-aș lua niște viniluri cu teatru radiofonic. Laser, frate! cum zicea o reclamă obosită.
Sau cărți. Sau abonamente la platforme digitale, dacă sunt eligibile, și eu sper că vor fi. Dacă tot suntem în era tehnologiei, măcar să profităm de ea până la capăt.
În fond, prima asta nu e despre 1500 de lei. E despre ce alegem să facem cu ei. Putem să bifăm încă un curs „ca să fie” sau putem să ne luăm meseria în serios. Din nou.
Pentru că, adevărul incomod e acesta:
nu tehnologia ne ia locul.
Nu AI-ul ne ia locul.
Nu Bruxelles-ul ne schimbă școala.
O schimbăm sau nu o schimbăm noi.
Iar dacă 1500 de lei sunt prea puțini ca să ne miște din inerție, atunci poate problema nu e suma, ci dorința.
