Ei bine, se pare că Ioana Lazăr va fi în curând înlocuită de un ministru “full-time”.
Potrivit surselor Edupedu.ro, Ilie Bolojan urmează să le comunice colegilor din conducerea PNL că îl susține pe rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, Mihai Dimian, pentru a ocupa funcția de ministru al Educației și Cercetării. În PNL, negocierile sunt în toi și pe lista discuțiilor se află și Luciana Antoci, fost prefect și inspector școlar județean de Iași, precum și Andreea Paul (născută Vass).
sursă:edupedu.ro
“Aseară, pe înserate”, Bolojan a convocat ședința BPN și, după ceva discuții, cel care a tras bila albă (sau neagră?) este Mihai Dimian, profesor universitar și conducător de doctorat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Ce știm despre domnul Mihai Dimian?
Că este doctor în inginerie electrică. Că este rector la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Licențiat în matematică și fizică, cercetător la Institutul pentru Matematici Aplicate, activ în domeniul nanostructurilor magnetice, al înregistrărilor magnetice, al sistemelor stocastice, al sistemelor neliniare, al dispozitivelor semiconductoare și al altor teritorii științifice care, recunosc, mă depășesc. Deci nu-mi dau cu părerea asupra competenței academice. Dar mai avem un matematician la butoane… la cele mai importante butoane și e OK. Poate, de data asta, e cu noroc.
Ce mi se pare însă relevant este altceva: omul nu este și nu a fost membru al vreunui partid politic.
Într-un minister care a devenit, de ani buni, un câmp de bătălie între reforme anunțate și reforme amânate, între viziuni schimbate la fiecare rotație de scaun, ideea unui ministru fără carnet de partid pare greu de crezut. O anomalie. Sau, poate, o șansă.
Desigur, a fi bun cercetător nu înseamnă automat a fi bun administrator. A conduce o universitate nu este același lucru cu a conduce un sistem național fracturat, tensionat, obosit. În educație, ecuațiile nu sunt diferențiale, sunt politice. Iar necunoscutele nu stau în manuale, ci în bugete, orgolii și sindicate.
Și totuși, există un detaliu care schimbă tonul: dacă numirea se confirmă, în fruntea educației ar putea ajunge cineva format în interiorul sistemului universitar, nu în interiorul partidului.Nu știu dacă va fi bila albă sau cea neagră. Nu știu dacă va fi ministrul care repară sau ministrul care administrează inerția. Dar știu că, în educație, nu ne mai permitem experimente politice. Pentru că, în timp ce noi discutăm nume, funcții și negocieri, generații întregi trec printr-un sistem care nu mai are timp de tranziții. Și poate că întrebarea nu e cine vine, ci dacă sistemul mai poate fi schimbat fără să fie, din nou, doar administrat.
Dar, cum zice și legea lui Ohm, “ohm trăi ș-ohm vedea”.
