S-a sculat mai an, bădica Daniel David, și grăit-a către mulțime, cu glas domol, dar cu săgeata bine țintită:
Nu vă supărați, nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe. N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice.
Citeşte întreaga ştire: Declarații dure ale ministrului Educației, Daniel David: „Elevii sunt analfabeți funcțional din cauza profesorilor slab pregătiți”
Așadar, noi, profesorii, suntem fiecare câte un mic acar Păun al educației românești. Noi suntem vinovații de serviciu. Nu programele supraîncărcate. Nu clasele de 30+ copii. Nu lipsa materialelor, a manualelor, a laboratoarelor. Nu sărăcia, nu familiile depășite de probleme, nu diferențele individuale ale elevilor. Nu, nu. Toate acestea, în universul domnului ministru, sunt impecabile.
Profesorul — iată țapul ispășitor universal.
Dar, domnule ministru, o întrebare simplă, de clasa a IV-a:
cine formează profesorii?
Cine îi motivează? Cine le creează condițiile de lucru?
Cine stabilește programele, normele, finanțarea, structura anului, evaluările, tot mecanismul în care profesorul este prins ca într-un angrenaj ruginit?
Oare nu Ministerul Educației?
Oare nu sistemul pe care îl conduceți — cel care îi plătește prost, îi supraîncarcă, îi descurajează și apoi îi acuză?
Sau pe acolo, prin forurile înalte, e atât de multă competență, încât vina nu poate fi nici măcar trecută în vizită?
Image by Willgard Krause from Pixabay
