Așa cum a fost, cu bune și rele, va rămâne în istorie. Primul președinte neocomunist într-o Românie pseudo-democrată.
“Dumnezeu să-l iepure!” ar fi zis Creangă. Nu pot să mă bucur, dar nici nu-mi pare rău. Mi-e indiferent. Dacă 35 de ani nu a plătit greșelile făcute, putea să trăiască și 200 de ani, nu s-ar fi schimbat nimic. Iar ce se va întâmpla de acum, nu mai are nicio importanță. Cu toate astea, am sentimentul că odată cu moartea lui Iliescu s-a terminat o etapă sumbră a istoriei noastre postdecembriste. Sau poate mi se pare.
Dar nu trebuie să uităm. Niciodată. Sper că istoria va fi nepărtinitoare și-l va așeza unde trebuie.
Odată cu el au dispărut și meme-urile “Mă băiatule, mă!”
