Un articol scurt, sec și pesimist marca g4media (<- LINK), din păcate foarte realist.

Reținem, printre alte date, că suntem penultimii în Europa cu privire la procentul din PIB alocat educației, dar printre primii la numărul de elevi pe profesor (19,2 față de 16,3). Și mai suntem fruntași la ceva. La rata abandonului.

Efectul educației asupra copiilor va depinde de calitatea sistemului. În 2022 aproape 10% din tinerii de 18-24 de ani din UE au părăsit prematur învățământul. Țările cu cel mai mare procent al abandonului școlar sunt România (15,6%), Spania (13,9%), Ungaria (12,4%) și Germania (12,2%). Cu excepția Ungariei, celelalte trei se numără printre statele UE în care cheltuielile cu educația au scăzut sub media UE (adică 4,8% din PIB în 2021). (sursa: g4media)

Poate ar trebui să ne consolăm (un pic) cu ideea că problema este una generalizată. Doar că în unele țări problemele sunt mai acute. La noi s-au agravat pentru că am permis acest lucru. Nu putem găsi un singur vinovat. Toți am participat mai mult sau mai puțin la situația în care a ajuns învățământul.

C-am înțeles: de ani întregi
Reforma-i ca sminteala,
Așa e când promulgă legi
Cine urăște școala.

Așa spunea o poezie „născută din frustrare” odată cu „Școala altfel”, acum mulți ani, prin 2011. Avea dreptate „poietul”, oarecum. Dar problema e mult mai complexă. Nu se rezolvă nici cu PNRR, nici cu PNRAS, nici nu douăzeci de comisii de combatere a absenteismului, a violenței, a bullying-ului, a ce mai vreți voi. Nu, cu astea doar ascundem gunoiul sub preș. Problema este mult mai profundă. Și nu ține doar de sistemul de învățământ. Ține de schimbarea mentalităților unei întregi societăți. Ceea ce este foarte greu, poate chiar imposibil. Noi, ca societate, am pierdut startul. Brucan a fost optimist când a stabilit termenul de 20 de ani…. Dar nici acum nu e târziu.

Noi, ca indivizi, nu putem face mare lucru. Poate doar să …. urmărim cu atenție și îngrijorare ce se va întâmpla. Noua lege este, în teorie, OK. Contează foarte mult, de acum, cum se vor pune în practică prevederile.

În încheiere, las aici un video cu un profesor pasionat de munca lui, Dr. Tatiana Erukhimova. Avem nevoie, printre altele, și de astfel de profesori:

Distribuie: