S-a finisat comedia, cum zicea maestrul Ruginel Ion cu cavalul*. Cu alte cuvinte mai serioase, Super Concursul Super-Blog 2018 s-a terminat. Acum puteți să mă citiți la fel de rar, da măcar am articole mai scurte. Că alea de peste 700 mi-au uscat creierii. Era un fum acolo de-l stingeam zilnic (nocturn mai bine zis) cu litri întregi de cafea sau bere, după caz.
Lăsând – cu greu – gluma la o parte… a fost o experiență interesantă care s-a finalizat pentru mine și cu un mic premiu. Care zic eu că e destul pentru prima dată.
A fost interesant. Am avut emoții. Am primit note. A fost ca la școală. Juriul erau de fapt profesorii, unii buni, alții răi, alții complet pe alături, c-așe e în viață. Am ales să nu citesc nici ce au scris alții nici ce am scris eu. O Ø bine, o Ø rău, cine știe? Le-am citit după ce s-a terminat și am ajuns la concluzia că… nu prea pot să scriu despre lucruri care nu mi s-au întâmplat ca și când s-ar fi întâmplat. Nu pot să scriu că am un elicopter ultimă generație și fac naveta cu el dacă n-am! Vorba lu’ Moromete… “Dacă n-am, n-am!” Poate la ediția viitoare o să reușesc. Sau nu.
*e vorba, dacă nu v-ați dat seama deja – și sigur nu v-ați dat, că nici eu nu știam dacă nu citeam pe wikipedia – de Rugierro Leoncavallo.
** singurul articol câștigător e ăsta
Bun asa…
Tot din lipsa de elicopter am renuntat si eu acum ceva ani…
Las că ne luăm noi. Dacă nu un elicopter măcar o dronă. 🙂
Mai mare rusinea! Nici macar nu stiam ca ai concurat. Jur ca te-as fi sustinut. Nu mi-a aparut nimic pe facebook, iar pe blog nu am mai intrat de o vesnicie. Nu trebuie sa te superi, caci nici pe blogurile mele nu prea mai intru… 😀
Ma duc sa ma informez in legatura cu… cavallo ala. 😀
Nu mă supăăăr 😛 Pe Facebook n-am distribuit articolele de la concurs, la viteza cu care apăreau probele… am uitat complet de altceva. Eu care scriam o dată pe lună a trebuit să scriu un articol la două zile… Și nu-mi vine să cred că am reușit să particip la toate probele.