Voiam să scriu aici un articol interesant despre cum vine și nu vine primăvara dar prin cap nu-mi trece nimic interesant la ora asta. Apoi m-am gândit să scriu despre Galele Teatrale Focșănene unde am aterizat săptămâna trecută (mulțumiri lui Vali pentru ajutor) fix la Bolnavul închipuit al lui Moliere. Dar nici nu m-am gândit să fac vreo poză.
Apoi am zis să pun niște poze din ultima ieșire. Așa, pentru a rupe perioada de inactivitate de pe blog. Numai că tura foto s-a terminat înainte de a începe.
Începutul era promițător:
Interesant de promițător aș putea spune. Deși la Mânzălești GPS-ul a dat cu virgulă, după Piatra albă “La Grunj” ratând intrarea spre Lopătari, am continuat fără un scop precis deplasarea pe malul râului Slănic.
Până când am văzut un fel de bar sau mini-market sau piață agricolă sau consignație… Nu știu sigur ce era, dar ceea ce știu sigur e că aveau cafea. Am luat cafeaua și am agățat-o pe suportul meu de cafea cu ventuză care se prinde de geam.
Două secunde a rezistat. Atât. Cum am pornit mașina a pornit și cafeaua să se scurgă peste tot. Cum era să nu se scurgă dacă suportul ăla s-a desprins din geam? Mașina, pantalonii, canapeaua, volanul, preșul de jos… totul era numai cafea. Și asta nu mă deranja cu nimic. Ce m-a supărat la culme este că-mi pusesem toate speranțele în cafeaua aia. Chiar aveam nevoie de ea să mă mai trezească un pic. Știți cum e să-ți miroasă toată mașina a cafea proaspătă… tu să miroși a cafea proaspătă și să nu ai nicio cafea la îndemână? Vă spun eu… asta e tortură. Picătura chinezească e joacă de copii pe lângă ce mi s-a întâmplat mie.
Singura șansă de cafea era la McDrive-ul din Buzău, dar știu că ăia acolo au o cafea oribilă… așa că am renunțat. Asta e ultima poză făcută înainte de “The Coffee Incident”:
Data viitoare poate e cu noroc…
Ultima , dar foarte reusita ! Cat priveste “Bolnavul inchipuit” , vorbe sa ai ca foto iti furnizez eu de la fotografi locali :d
Mersi. Stai să-mi găsesc cuvintele, că aveam o idee dar am lăsat-o să plece, și apoi apelez la time pentru o poză două. Că nu merge articolul fără o poză. 🙂
:)) Ce aventura amuzanta. Chiar am ras cu pofta de patania ta. Adevarul e ca nici eu nu functionez corespunzator fara cafea asa ca te inteleg. Dar ce sa fac daca esti un povestitor cu haz? 😛
Las’ ca data viitoare va fi cu mai mult noroc. Spor la fotografiat si la consumat cafea delicioasa! 😀
Mulțumesc. Trebuie să reiau acel traseu… cu cafeaua într-o sticlă de data asta 😀
Bai, da…asta cu cafea poate strica ziua oricui.Am trecut printr-un weekend fara cafea si de agitatie si nervi, am ramas si fara tigari.Nasol
Da… Să rămâi în același timp și fără tigari și fără cafea… Ăsta chiar e ghinion 🙂
Nervos, nervos, dar ti-a iesit poza, ai prins o raza de lumina providentiala. Da, imi inchipui tortura cu cafeaua, nici eu nu rezist la miros.
Da, a fost un dezastru. Aș fi oprit, dar mi-era rușine să cobor așa 😆
Măcar poza a mai atenuat din supărare 🙂