Voiam să pun un titlu mai neserios, de genul “Dimineața pe înserat, apusul răsare” dar greșeam. Zilele trecute m-a apucat un chef nebun de ieșit de nebun în natură… The Call of the wild să zicem… Și bineînțeles că nu puteam pleca singur, fără aparatul foto. Nu că aș fi eu cine știe ce fotograf… dar e al dracului de relaxant să stai în natură să cauți ba un nor, ba un soare, ba un asfințit… Mi se părea că timpul a rămas undeva în urmă, că stresul, serviciul, responsabilitățile zilnice sunt niște definiții ascunse într-un dicționar prăfuit de timp…
PS. În caz că se întreabă cineva ce-s cu repetițiile acestea care se tot repetă în majoritatea articolelor… Sunt enervante și îmi plac! Ăsta e singurul motiv pentru care le folosesc!
