Câteodată vremea exprimă cel mai bine starea sufletească a individului; altfel spus, starea sufletească se adaptează după starea vremii. Slavă Domnului că reciproca nu este valabilă, altminteri ne-ar trebui numai bărci și umbrele, iar soarele ar fi doar un personaj de poveste.
Anul ăsta n-am văzut altceva decât ceață. Nicio urmă de soare, nicio rază la orizont.
Și totuși, dincolo de ceața apăsătoare, razele soarelui își fac de cap. Ele există, au existat dintotdeauna.
Și când mergi prin ceața densă, și doar îți imaginezi ce poate fi la câțiva metri în fața ta, te gândești că dincolo de ea te așteaptă soarele.
Ca și în viață de altfel.
Pozele de mai jos sunt făcute într-o zi în care ceața s-a ridicat pentru puțin timp. Cam asta se vede de ceva vreme. Ceață, zăpadă, nori. Nu că-mi displace, da’ devine deprimant.
