cum se votează corect – ghid

După ce intri în cabina de vot, îți faci cruce, dacă ești creștin – buletinele de vot sunt posedate! Dacă nu, nu-ți faci cruce. Îți faci curaj. Deschizi buletinul de vot. Te uiți la el. Ai grijă să nu se uite și el la tine … caz în care va trebui să faci o vizită la un exorcist: ești posedat! După ce te uiți bine la el, dacă vrei, poți să-l și citești. Nu e neapărat nevoie, doar dacă vrei să le faci în ciudă ălora care așteaptă să ieși din cabină, să intre ei.
Urmează partea cea mai grea. Se ia ștampila de vot, se aplică un scuipat pe partea unde scrie “TATOV”, scuipat cu dublă semnificație. Una este că ăia care ți-au dat ștampila sunt zgârciți și nu ai dat-o și pe ea puțin prin tuș. Cealaltă semnificație …. ce să zic? se subînțelege.
După ce se pregătește ștampila, se trece la aplicarea ei pe buletinul de vot. Aplicarea se face folosind una din metodele clasice de votare, printre care enumerăm:
“Ala bala portocala”, și
“Din oceanul Pacific a ieșit un pește mic”.
După ce s-a încheiat procesul de votare, se îndoaie buletinul de vot, și se sigilează cu scoci. Neapărat să aveți la voi o rolă de scoci. Ei nu vă dau de acolo, că vor să măsluiască voturile. Dar tu fii pregătit, și ia rola de scoci la tine. Sigilează-l bine.
Ieși cu el afară din cabina de vot, și stai așa cu el lângă urnă, cu o mină iliesciană…

 …și așteaptă să fii fotografiat … Dacă nu…arunci  frumos votul la gunoi în urnă și pleci fericit… ți-ai făcut datoria.

Distribuie cu încredere și celorlalți:
Updated: 29 martie 2020 — 8:36 pm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.