Da, uite, că căzui iar în butoiul cu depresie. Nu știu de unde vine vorba asta, dar dacă așa se zice, uite așa zic și eu. De fapt, e butoiul cu melancolie, dar nu l-am găsit pe ăla. Și mai e o vorbă. Aia cu “s-a umplut paharul”. Ei bine, uite că s-a umplut paharul și nu știu cum dracu am căzut în butoiul ăla de de depresie.
Da, în urma unui chestionar auto-administrat (câteodată mai sunt și psiholog) aflai să sunt cam deprimat. Sau stresat. Sau și una și alta. Adevărul e că testele alea sunt o prostie, dar asta nu mai spuneți la nimeni, în nici un caz când trebuie să dați vreun test psihologic.
Problema cu deprimarea la psihologi e mai problematică. Pentru că, orice terapie aș adopta, știu și cum funcționează, și adio efect. E ca și cum un magician ar încerca să-și prezinte lui însuși un truc.
Nu poate să stea magicianul, să se uite în oglindă, să scoată un iepure din pălărie și să zică “Oau, oare cum am reușit asta???”
Eu ce ar trebui să fac? Să mă întind pe canapea, să îmi zic “Gândește-te că ești pe o câmpie, înconjurat de floricele ….
Câmpie pe dracu!!! Sunt acasă, și sunt înconjurat de facturi și de somații de plată!!!Nici măcar floricele de porumb n-am!
Vedeți? nu funcționează.
