contractul social

Dacă aș fi citit Russeau aș fi spus mai multe despre contractul social, dar cartea aia nu avea nici poze, nici eu nu aveam carioci să desenez barbă și mustăți lu’ nea Russeau ăsta așa că am lăsat-o pe bibliotecă, pe post de suport pentru un ghiveci cu flori.
Demult cineva mi-a dat o idee. A mai scris și altcineva undeva despre asta tot mai demult, dar mie acum mi-a venit ideea.
Rromii nasc în medie un puradel la câțiva ani. Astfel o familie de minoritari ajung să aibă vreo 8 – 9 puradei, dacă nu și mai bine.
Dar sunt indulgent și trec 9 puradei. Să zicem că un majoritar (adică un ne-rrom) produce în medie 2 sau 3 copchii pe cap de famelie. Dar să zic 3. Undeva citeam că ne mândrim cu vreo 2 milioane de minoritari. La mai mare!!!
Nu mă pricep la matematică, dar ochiometric se poate observa că peste câteva zeci de ani minoritatea va deveni majoritate iar majoritatea se va transforma în minoritate.
Atunci se va schimba și Imnul Național din Deșteaptă-te române în Gelem Gelem, se vor introduce în școli noi discipline precum “Limba romani”, “Ciordeles”, se vor preda lecții precum “fuga de la locul faptei”, “cum să furi un portofel”, se vor face lecții practice de buzunăreală, etc.
Oamenii care nu cunosc imnul vor fi sancționați contravențional, iar cei care nu au în casă un cd cu manele for fi pedepsiți cu închisoarea. Limba română va deveni opțional, în aceeași categorie cu engleza sau franceza.
Polițiștii vor fi obligați să aibă afișat pe fiecare mașină a poliției tarifele pentru șpagă:
50 rroni șpagă pentru necordarea de prioritate, 100 rroni șpagă pentru depășire neregulamenară, etc.
Și lucrurile vor evolua așa de mult încât o rasă – nu spui care – va ajunge pe cale de dispariție. Și culmea … nu va avea norocul de a fi protejată de lege.
Idiocracy nu e chiar SF, nu-i așa?

Distribuie cu încredere și celorlalți:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.