Ca orice om, mă abțin cu greu de la unele lucruri: de la fumat, de la aruncat gunoaie pe jos, de la scuipat pe stradă, de la a bea vinul direct din damigeană, de la a pune punctul pe i, virgula la ț sau la ș, et cetera.
În aceeași dezordine de idei, mă abțin (cu greu) să comentez niște anumite întâmplări de la niște anumite locuri de muncă.
Dar le notez conștiincios în “schițe” și în momentul în care am plecat către alte meleaguri muncitorești, dau drumul la tot. Până atunci mă abțin că parcă nu e frumos să încep cu nemulțumirile, așa … din prima lună.
Pot doar să spun – na, că nu mă pot abține totuși – că nu mi se pare deloc o idee bună să lași hingherii să adune lătrătorii din curtea școlii fix în pauza mare. Nu e deloc o priveliște frumoasă să vezi copiii bocind pe acolo din toți plămânii, și alergând cu cățeii în brațe să-i ascundă pe unde pot. Dar, ce contează o traumă în plus la un copil care și-așa e destul de traumatizat…
Când le-am zis să nu-i adune în pauză când sunt copiii afară au luat un aer tâmp, mi-au zâmbit, și și-au reluat treaba. Nu am mai insistat, în fond, nu e treaba mea.
mă abțin
—
