Astăzi, pe 12 septembrie, a fost 15 septembrie, data când anul școlar a decis să se deschidă. Și nu el a decis asta, alții au fost cei care l-au deschis…
Nu am citit știrile legate de deschiderea anului școlar, dintr-un singur motiv. Toate sunt la fel. Copchiii se adună cu foarte mic, mic și mare în curtea grădiniții, școlii, liceului, facultății și atât. Părinții, la fel. Profesorii, la fel.
Profesorii spun cuvinte, directorii spun cuvinte, părinții ascultă sau se fac că ascultă, copchiii se prefac că … nu, ei nu se prefac, ei sunt cei mai sinceri. Pe ei chiar nu-i interesează începutul anului. Ei vor vacanța.
Alături de profesori mai apare și câte un milițian care ordonă un “Să respectați legea buei, pușlamalelor” și apoi se retrage, și, evident, nelipsitul popă care cântă, și cântă, și cântă…
Și evident câte un politician, așa, de umplutură, care are datoria să ne reamintească că trăim bine, și că avem, nu doar tot ce ne trebuie, ci și tot ce nu ne trebuie. Evident că nu se poate deschidere de an școlar fără puliticieni. Numai că astăzi, când profesorii au decis să protesteze, puliticienii au decis să nu își facă apariția. Nu de alta, dar trebuiau să citească acele hârtiuțe, și e grele cu cititul în clasa … politică. Cu alte cuvinte am protestat, dar degeaba.
Cam așa e cu deschiderea anului școlar…
PS1. Cacofonia aia e pusă cu un scop acolo ….
PS2. Și poza e tot cu un scop pusă acolo, e una din cele mai moderne școli românești din zilele noastre …
PS3. “Copchiii” exista în DEX inainte de 89. Într-un singur DEX …