ma bantuie o idee

Acum câteva minute am aflat că un gigantic oraș fantomă bântuie China. Acum, eu nu stau prea prost cu imaginația, dar nu-mi imaginez cum poate un oraș să bântuie o țară. Că doar nu vine orașul (care mai e și gigantic) la tine la ușă, învelit într-un cearceaf alb să facă buhuhu…
Și totuși, dacă chiar ar exista în realitate un oraș fantomă – ceea ce mă îndoiesc, dar sper să existe – care ar fi problema? Eu aș fi primul care m-aș fi mutat acolo.
Marele avantaj al orașului fantomă e că dispare. N-ar fi bine? Îmi modific adresa, și când mă caută cineva de care nu-mi place, cum ar fi vreo bancă, vreo electrica, vreun fisc … abracadabra și am dispărut. Cu oraș cu tot! Să mă mai găsească atunci!!!
Iar dacă și bântuie, cum scrie în știre, și mai foarte bine. Mă mut cu orașul unde  vreau eu. Vreau la mare? Simplu. Plec cu orașul-fantomă la Constanța, bântui oleacă în stânga și-n dreapta – mazărea se sparie și pleacă și gata!
Bani-fantomă am văzut, job-fantomă la fel, da’ oraș fantomă care să mai și bântuie … nu am văzut până acum.

Distribuie cu încredere și celorlalți:
Updated: 29 martie 2020 — 8:37 pm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.