Acesta este un articol sincer, și scris din toată inima și ficatul și rinichiul meu de om cu rate la bancă.
Mă refer aici la cele două bănci la care am credite, și la cele două companii de telefonie mobilă care m-au dat pe mâna firmelor de recuperare credite.
Dragi creditori,
Pe vremea când am făcut împrumuturile, respectiv abonamentele aveam destui bani încât să pot să vă plătesc pe toți odată. După ceva vreme, vremea s-a mai înrăutățit. Au mai venit furtuni, zăpezi, ploi, ape. Inclusiv apa Sâmbetei, pe care s-a dus salariul meu.
Știu că am datorii la voi.
NU MĂ MAI SUNAȚI.
Știți ceva? Iote că-s șomer. Eu mă trezesc la pe la 11, 12. gândiți-vă la asta când mă sunați să mă întrebați de credite la 8 sau 9 dimineața. La ora 9 nu prea puteți discuta cu mine. De asemenea, sâmbăta și duminica, chiar dacă sunt șomer cu normă întreagă, sunt zilele mele libere. Nu mă sunați în weekend. Că nu vă răspund.
De asemenea, nu mai sunați alți membri ai familiei să-i întrebați de mine. Dacă nu vă răspund la telefon, am un motiv serios: Nu vreau să vorbesc cu voi.
Știu că sunt rău-platnic. Știu că nu-mi veți mai da niciodată împrumuturi. Nu e nevoie să mă sunați săptămânal că am o restanță de 7 lei. 7 LEI.
Când aveam restanțe de 300 de lei deși teoretic eram la zi, nu m-a sunat nimeni. Aloo… s-aude Măria ta BCR?
Probabil că nu știți că știu, dar știu care e treaba cu “datul în judecată”. “Amenințările” astea nu prea mă sparie. Ba chiar deloc.
Nu mai consumați hârtia să-mi trimiteți notificări și amenințări cu “vom discuta cu avocatul nostru” – fiți și voi oleacă ecologiști, ce naiba!
În final… știu că am să vă dau niște bani. Vi-i dau când am. Nu mă mai bateți la cap, că așa mă enervați câteodată de-mi vine să vă pun și eu taxă pe stres. De câte ori mă stresați, de atâtea ori “uit” să vă mai plătesc ratele.
Al vostru datornic,
eu 🙂
