Ieri dimineața, pe răcoare, stăteam cu fața la soare, la semafor, la intrare în Buzău.
În pitorescul drum către Inspectoratul Județan Școlar, acea instituție plină de cinste, onoare, demnitate, bunăvoință, și alte neologisme din astea. Pentru ei sunt neologisme, da?
Întru în clădire fără nici un gând rău. Serios.
Intru, timid, cu mapa în mână, mă uit în stânga … pustiu; mă uit în dreapta … aproape pustiu … și o ușă deschisă. Ajung în fața ușii, deschise, și asist la una bucată defulare nervoasă a unei cucoane, cu o altă cucoană.
După ce termină astea cearta, intru și eu, și cât se poate de politicos întreb:
– Nu vă supărați, unde se depun dosarele de titularizare?
– Păi la Filipescu
– Și îmi puteți spune cam pe unde găsesc liceul ăsta?
– Păi nu ești din Buzău?
– Nu, îi zic. Și îmi explică.
Mulțumesc frumos – că așa am învățat la școală – și plec.
După 5 minute îmi dau seama că am uitat să întreb de cererile de înscriere.
Mă întorc, la fel de politicos, și vreau să întreb, de unde pot lua porcăriile alea de cereri, dar n-apuc să întru bine pe ușă căci cucoana cu nervii mă întreabă, foarte frumos:
– Ce mai vrei mă?
Mă fac că nu aud și continui:
– De unde se pot lua cererile?
Și aici a început:
– Păi scrie afară, tu nu știi să citești, de acolo, ce tot veniți aici și întrebați toți, du-te acolo… și multe altele pe care nu le-am mai reținut pentru că și nervii mei au o limită câteodată, și le-am răspuns, cât se poate de politicos:
– Dar nu am făcut decât să vă întreb ceva, nu vreți să-mi spuneți bine… ce dracu’ săriți așa, sunteți nebuni?
…
Da, știu, nu e frumos să înjuri în public, dar m-am simțit bine. 🙂 Și în plus, o meritau!
