Mi-am pus în cap să scriu un roman. Nu contează despre cine. Despre …. un marinar. Un fel de Popeye. Numai că nu e Popeye. e mai mult un … hai să-i spunem … marinar totuși.
Romanul pe care vreau să-l scriu începe cu imaginea marinelului cel stupid, care se urcă pe nava sa, care placă peste mări și țări. Mai mult peste mări decât peste țări.
Următoarele capitole vor descrie aventurile marinerului cel stupid pe mare, și vor fi cam așa:
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ = valuri line
~~~~~~~~~~~^~~~~~^~~~^~~~~~~~~^~~~~^~~ = valuri mai agitate
~~~~~~~~~~~~/”~~~~~/”~~~~~~~~~~~~/”~~~~~ = nu știu ce-s astea
Găsesc eu cu ce să umplu vreo 200 de pagini, cât trebuie să aibă un roman.
Apoi, încrezător în geniala operă pe care am desenat-o scris-o mă duc cu ea la Editură …
Și dacă au ăia curajul să nu o publice, sau să-mi zică “ce-i bă tâmpenia asta” mă fac foc și măr (nu mai aveau pere) și plec cu halba-n proțap (e halbă, da?) și mă apuc de căutat antene cărora să mă plâng că uite ce operă am scris eu și ăștia nu vor să mi-o publice…. și să vezi atunci ce de edituri se vor înghesui să-mi cumpere opera, și ce de bani am să fac ….
PS
Ideea mi-a venit de undeva de aici.
Iar adevărul e undeva pe aici
