Sau cum am fost eu profesor pentru o zi
M-am decis să susțin iarăși examenul de titularizare anul acesta. Am mai dat examenul acum 2 ani, când m-am întâlnit cu câteva mici probleme:
– La ședința publică nu au strigat și postul de psiholog, fiind rezervat. Doar după ce m-am dus la ei să-i întreb de sănătate au strigat postul. Cică “nu credeam că vrea cineva postul, dacă e rezervat, de aia nu am anunțat”. Ei, pe dracu!
– Decizia de la inspectorat era cu un an în urmă. Eu dădusem examen prin iulie 2009, iar pe decizie scria că pot profesa în perioada 2008 – 2009, nu 2009 – 2010
– La liceul Ștefan cel mare din Rm Sărat, secretara mi-a spus că psihologul de acolo e în creștere copil, și că un an pot lucra fără probleme. În prima mea zi de muncă m-au anunțat că psihologul “și-a anunțat intenția de a se întoarce”. Nu “s-a întors”, nu “este aici”. Doar “și-a anunțat intenția”.
– La forțele de muncă deja îmi trecuseră postul în cartea de muncă. De la liceu nu puteau să-mi dea nici o dovadă că nu lucrez acolo. De la inspectorat nici atât. Cu greu am aflat de nu-știu-ce centru de resurse umane, psihologie, naiba-să-i-ia aflat printr-o școală specială. Și nu specială în sensul bun al cuvântului. Dar abia acolo am găsit hârtia care-mi spunea că sunt iarăși șomer, după o activitate în învățământ de fix 1 zi.
De atunci am zis că nu vreau să mai aud de Învățământ. Dar uite că m-am răzgândit. De data asta am experiență. O zi. Dar se numește că am experiență. Și de data asta mi-am pus în gând să fiu rău: dacă văd pe cineva că trișează, promit că îl/o pârăsc. Uite-așa de-al dracu’!
Dacă nu-mi va veni mintea la cap și mă voi răzgândi până prin iulie.
