Am avut noroc

… de două ori.
Există în viața fiecărui om câteva momente în care acesta exclamă
“buei … da norocos am fost”. Cum din configurația astrelor și din așezarea pietrelor pe fundul lacului Sf Ana reiese că eu candidez la ghinionistul anului trecut, m-am surprins azi exclamând “bă să beep ce noroc am avut”.
Uite d-asta:

Partea 1.
Plec de la Panciu, spre Focșani. Nu cu nova mea, cu Laguna ei. Că eu nu am cauciucuri de iarnă. Nici țeavă de eșapament. Nici frâne, dar deja e altă poveste.
Așadar, ieșim din Panciu, și se pune mașina pe mers. Pe la 90 – 100 observ că o apucă dansul. Pe lagună. Îmi arunc privirea mai atent pe jos și ce zic. Băi ce gheață.!!! Și ce tir uriaș venea pe din sens opus… La gheața aia, la viteza aia, sunt 100% convins că după trecerea tirului mă transformam în titirez. Cum nu mă prea încred în ABS (de fapt, nici nu știu dacă are abs sau nu), trag frâna de mână, încetinesc, frânez repetat și scap ca printre urechile acului.
La întoarcere, mă pune dracu să depășesc. Eu, care merg mai bătrânește ca melcul .. să depășesc! Și pe zăpadă. Accelerez, intru pe contrasens, depășesc, și … roata din partea mea dorește să urmeze alt traseu, o urmă prin zăpadă, care ducea fix în parapet. Iau maxim dreapta, accelerez cât pot de tare, cel depășit vede că mai am puțin și  pierd controlul, așa că încetinește și mă lasă să mă desfășor (Mulțumesc, domnu’ cu dubița albastră 🙂 ). Reușesc să ies de pe urma de zăpadă fără nici un alt incident, deși pentru câteva secunde m-am văzut înzăpezit.
Atunci am exclamat pentru a doua oară. Bai, ce noroc am avut.
Și așa s-a dus rația mea de noroc pe mult timp de acum încolo. Deci, de acum, ochii la drum. Și îmi voi relua mersul meu bătrânesc.
Ce, bătrânii nu pot merge cu 140 cu o Dacie? 

Distribuie cu încredere și celorlalți:
Updated: 29 martie 2020 — 8:37 pm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.