Stau de câteva ore și mă uit la Toma Caragiu. Voiam să scriu un articol în care să critic toate nulitățile care sunt acum la TV și-și spun mari comici. Am avut și după 89 destui, dar nu au știut când și unde să se oprească. Nu am decât un exemplu. Vechiul Divertis (de acum 10 ani), și noul Divertis.
Dar sunt destule posturi pe tema asta.
Mi-a rămas în cap fabula lui Toma Caragiu. Umorul acesta atât de natural, și totuși atât de bine realizat. Chiar dacă nu râzi în hohote, este un umor care îți smulge vrei-nu-vrei un zâmbet, și-ți mai pune și puțin creierul la muncă.
Fabula de jos este pentru cei care își mai aduc aminte de situațiile dinainte de 89, de “niciodată până-n nouă, niciodată după două”, de celebrele PCR (și nu mă refer la partid… care știe cunoaște).
Toma Caragiu:
