Bune sau nu? Utile sau nu? Părerea bune …. nu. Utile… uneori.
M-am săturat de toată reclama ce se face acestor anvelope de iarnă, de toate pseudo-testele, și de tot ce ține de anvelopele de iarnă. Sunt bune? Majoritatea da, sunt. Sunt utile? Dacă nu prea ai idee cum se ține volanul, da, sunt utile. Dacă ai ceva experiență, dacă ești cumpătat și nu ai impresia că ai mașină-avion sau mașină-sanie… nu, nu mi se par utile.
Eu, de când conduc, am avut două incidente cu gheața. Primul, din greșeala mea, am oprit în pantă, – pe drum era gheață – am coborât să dau cu nisip, m-am urcat, am pornit, am văzut că în loc să urc coboram, și din neștiință am apăsat frâna la maxim. M-am oprit la 10 cm de un stâlp de protecție. Dar pe vremea aia nu aveam permis, și urcam și un drum forestier. Al doilea a fost anul trecut în Carrefour Focșani, unde – zăpadă fiind – nu am reușit să ies la rond. Atunci aveam anvelope de vară, tocite la maxim – și aici îmi recunosc vina. Tot din neatenție, am accelerat cam tare, și acolo am rămas. Multe mulțumiri celor care m-au ajutat să plec, și multe înjurături celor care m-au claxonat.După incident, mi-am luat anvelope noi – dar nu de iarnă. Și nu am mai avut probleme.
Dacă mă obligă, fac și eu un efort și-mi iau anvelope de iarnă – deși mai degrabă mi-a mai lua o dacie de banii ăia. Dar până atunci, nu. Eu știu să conduc și pe zăpadă. Unde îmi dau seama că nu pot, nu mă aventurez. Trebuie să mă aventurez, îmi pun lanțuri. E atât de simplu.