Despre concediul pentru cresterea copilului

De la o vreme nu mă mai uit la televizor, şi se pare că parcă o ducem mai bine. Dar citesc azi dimineaţă articolul lui VisUrat, despre “efectele” noii legi cu creşterea copilului. Nu am citit tot articolul, de la a doua înjurătură am renunţat, dar citesc despre legea asta într-un articol din adevărul.
Deci, care este toată problema cu concediul şi îndemnizaţia pentru creşterea copilului?
Ai două variante. Stai acasă un an, sau stai acasă doi ani. Evident, nu?
Dacă stai un an acasă, în concediu pentru creşterea copilului, iei banu de la stat, pentru stat. Adică 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni. După un an, te întorci la muncă. Şi ce faci? Continui să iei bani, de data asta un “stimulent” de 500 ron.
Dacă vrei un concediu pentru creşterea copilului de 2 ani, se poate şi aşa. Vine banu, tot 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni. Numai că “stimulentul” nu se mai dă. Evident, nu mai are nici un rost.
 Nu mă interesează dezbaterile pe această temă.
Nu suport pe nimeni din cei care zic că ne conduc (la drept vorbind, ne conduc, dar mi-e ruşine să spun unde) dar legea asta nu mi se pare deloc aberantă, sau mai ştiu eu cum, pentru simplul motiv că trebuie să fii nebun să te bazezi pe statul român pentru a-ţi creşte copilul.
Cât despre partea cu durata concediului pentru creştere copil, şi cu efectele psihice asupra scăderii duratei concediului pentru creşterea copilului, am o poveste:
Acum câţiva ani, când încă mai voiam să fiu psiholog şcolar, am ales în urma examenului de titularizare un post de psiholog la Liceul Ştefan cel Mare din Râmnicu Sărat. Liceul unde învăţasem şi eu. Era trecut “rezervat”, dar ştiam că doamna psiholog de acolo e în concediu pentru creşterea copilului de un an. Am fost l-a secretariat, mi-a zis că mai are un an concediu. Buun, într-un an aveam destul timp să îmi caut altceva de lucru. Fac toate actele, şi la 1 septembrie mă prezentez gătit, ferchezuit, la 3 ace (nu 4 că urăsc cravata) la noul loc de muncă.
Norocos cum sunt, secretara mă anunţă că doamna psiholog s-a întors din concediul pentru creşterea copilului. După nici un an. Nu comentez faptul că au fost atât de nesimţiţi încât nici nu m-au anunţat (deşi mi-au promis că mă anunţă dacă e vreo problemă), ci faptul că se poate. Dacă şi o doamnă psiholog (şi ştiu că e un psiholog destul de bun) se întoarce la muncă după un an, nu e aşa o tragedie… nu?

Distribuie cu încredere și celorlalți:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.