Aproape 2011

Nu mai ştiu unde spuneam, dar m-am plâns pe blogul ăsta sau pe cel vechi că 2009 a fost un an extrem de prost, şi că urmează un 2010 la fel, dacă nu şi mai prost. Şi am avut dreptate.

Am aflat ce înseamnă să fii concediat pentru că nu ai vrut să te dai pe lângă şef, am aflat că sistemul de învăţământ este extrem de ineficient, că oamenii pot fi şi răi şi buni, că a fi psiholog şi inspector resurse umane nu te ajută deloc în a-ţi găsi un job.  Și multe, foarte multe alte probleme. Nu mai vorbesc de credite, de bănci, datorii, împrumuturi, eșecul în a face o firmă, etc. Dar nu mă plâng. Consider că am avut de învățat din toate câte ceva.
Dar am trecut peste toate. Mai ușor sau mai greu, am trecut peste toate.  Și chiar dacă nu am rezolvat cam nimic din ce mi-am propus,  am un sentiment de învingător. Și am o bănuială că 2011 va fi un an foarte bun pentru mine.
Pentru cei câțiva cititori care mai trec pe aici,
La Mulți Ani. Un 2011 așa cum vă doriți. 

Dacă nu voi avea vărsat de vânt, ne vedem cu bine în 2011. Dacă, da, cel mai probabil îmi voi amâna Revelionul cu vreo 2 săptămâni, și voi mai scrie câte ceva pe aici.

Distribuie cu încredere și celorlalți:
Updated: 29 martie 2020 — 8:37 pm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.