Al treilea razboi mondial (update)

Al treilea război la ştiri…
Dacă a apărut ştirea la proteve, şi ăia nu dau nici o dezminţire, nici un “n-are cum băi, numai proştii cred asta” nimic, m-am gândit să îi acord mai multă atenţie acestui al treilea război mondial.Deci,

De ce vine al treilea război mondial

Vine pentru că a fost prezis, prescris, prevestit, pregătit. Nu vă chinuiţi să înţelegeţi. Este peste puterea noastră de înţelegere. Noi nu putem şti care au fost forţele universului care au contribuit la crearea conjuncturii favorabile ………..mi s-au terminat cuvintele inteligente.
.
Dar există experţi care susţin cu tărie că vine al treilea răzbel mondial, şi ştiu şi cum, şi când, şi de ce. Si nu oricând, nu…. ci fix pe … 11 noiembrie 2010. Adică în curând.
Baba Vanga asta a lucrat pare-se mână-n mână cu extratereştrii, care i-au spus viitorul… Deci trebuie să o  credem pe cuvânt.
Acum, mai nou se pare că şi Nostradamus ar fi prezis al treilea război mondial, deşi nu am găsit nicăieri catrenul cu pricina. Deci, trebuie să cred iar ce mi se oferă pe tavă.
Ce mă enervează cel mai mult este că unele articole apărute pe site-uri de specialitate (descopera.ro), sau pe siteuri cu credibilitate (stirileprotv.ro) sunt atât de bine scrise încât şi unui sceptic ca mine îi vine câteodată să creadă.

Nu spun că nu s-ar putea întâmpla; este o ipoteză. O presupunere, nu o prezicere. Întotdeauna marile preziceri au apărut după ce evenimentul s-a petrecut. E ceva de genul “uite, asta a vrut să spună prezicătorul aici, a avut dreptate”.

Mă întreb şi eu ca unul care nu vrea să ia “de bun” tot ce-i oferă media, Unde era profeţia asta când apăruse isteria cu 12.12.2012? De ce nu au venit atunci experţii să zică “uite mă, nu poate fi apocalipsa pe 12.12.2012, că vine al treilea război mondial şi ţine cam până în 2014″… De ce? De dragul senzaţionalului. d-aia.
Mi-e teamă că presa noastră se va transforma într-un OTV condusă de nişte DanDiaconeşti la avizi de senzaţional, indiferent dacă are o bază reală sau nu.
Din păcate mulţi vor crede fără să gândească toate aberaţiile astea… Îmi mai trecuse prin minte o idee despre profeţiile ce se autoîndeplinesc, dar nu e locul ei aici.

Lăsând gluma la o parte, să dăm viitorului ce-i al viitorului – şi anume imprevizibilitatea – şi să ne vedem de prezentul nostru…

Distribuie cu încredere și celorlalți:
Updated: 29 martie 2020 — 8:37 pm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.