Peste câteva zile, nu ştiu exact (depinde de maşina mea, dacă vrea sau nu), Iaşiul va fi onorat de prezenţa în mijlocul lui a persoanei mele. A subsemnatului. A mea.
După o absenţă de câţiva ani de zile… nu mai ştiu câţi (prin urmare, mulţi) voi ajunge acolo unde mi-am pierdut (cu folos sau nu – rămâne de văzut) ani: 4 de studenţie, plus unul de frecat menta, de băut berea şi de fumat tutunul.
Acum mă întorc fără mentă, fără bere, fără tutun. Poate doar ceva bere.
Inca nu m-am hotărât dacă să fiu tot ironic sau melancolic… aşa că postul ăsta rămâne în aer.
Sper să vizitez monumentul turistic cel mai important, in care mi-am petrecut majoritatea nopţilor, deşi nu eram cazat acolo, pe care îl vedeam în fiecare dimineaţă ca prin ceaţă, şi anume T9. T9 din Tudor, nu ăla din telefon.
Dacă mai exista şi Taverna cu Fantome … era totul ca acum 6 ani, când am plecat de acolo.
Balanţa ironie – melancolie atârnă în favoarea celei de-a doua, aşa că mă opresc.
