Era odată un om foarte bogat şi foarte cunoscut, care se plimba într-o dimineaţă printr-o piaţă aglomerată din Al-Basrah (nu mai ştiu pe unde se petrecea povestea aşa că am pus acţiunea prin Irak). La un moment dat vede în mulţime o persoană complet în negru; o priveşte, iar persoana, care se pare că nu era văzută decât de el, îşi ridică ochii din pământ, şi omul nostru o recunoscu. Mai mult, chiar îl privi fix, şi ăi făcu un semn cu mâna. Omului nu-i venea să creadă că i-a sosit timpul… si s-a gândit să fugă, poate că nu-l va mai găsi.
A luat un cal foarte puternic, şi a plecat cu cea mai mare viteză unde a văzut cu ochii. S-a oprit seara, istovit, la un han in Bagdad, după un drum de câteva sute de kilometri.
Şi-a luat o camera la un han, si s-a închis înauntru.
La miezul nopţii, aude bătăi în uşă. Deschide şi vede aceeaşi persoană. Înţelege că nu mai are scăpare, dar totuşi întreabă:
– De ce mi-ai făcut semn azi dimineaţă în Basrah ?
– Eram surprins să te văd acolo, când ştiam că în seara asta aveam întâlnire în Bagdad.
Poveste…
Din păcate nu mai ştiu nici numele poveştii, nici personajele. Am auzit-o şi într-un film, dar nici filmul nu mai ştiu cum se numea: Povestea (terapeutica sau nu) spunea aşa:
…
