Comoara străbunicului

Undeva prin al doilea război mondial străbunicul meu primise acest ceas de buzunar din argint, Omega. Nu știu dacă a spus cuiva povestea ceasului dar îmi aduc aminte și acum cum stătea așa tacticos pe marginea patului și scotea ceasul din buzunar, ne spunea cât este și îl băga înapoi. Pe mine, copil fiind, mă fascina ceasul acela.

Când s-a îmbolnăvit și doctorii nu i-au dar mai mult de câteva zile de trăit , a reușit să ne adune pe toți în curtea casei lui. Am crescut la țară, dar gazonul din curtea străbunicului, pe care-l tăia cu coasa și-l uda regulat cu stropitoarea, era cel mai verde și mai frumos gazon pe care l-am văzut. Sau poate așa e doar în amintirea mea, căci casa a fost vândută acum câțiva ani și și-a pierdut tot farmecul.

Pe la patul lui se plimbau toți copii, nepoții, strănepoții… El, ca și străbunica, erau niște oameni mândri, fermi, mai autoritari; rar îl vedeam zâmbind. Îmi aduc aminte că bunicul nici nu îndrăznea să-i zică să-mi lase mie ceasul moștenire, mai ales că spusese în nenumărate rânduri că vrea să fie îngropat cu el. Nu se dezlipea niciodată de el. De ce, a rămas și azi pentru mine un mister.

foto: arhiva personală

Cred că bunica și-a făcut curaj și i-a spus că aș vrea eu ceasul. Nu știu ce i-a spus, dar l-a înduplecat. Ce certuri au fost atunci.. Ceasul ăsta era râvnit de toate rudele. Nici măcar nu știu dacă e de argint, dar așa spunea străbunicul.

Străbunicul, deși ne iubea pe toți foarte mult, nu știa cum să o arate. Ne mângâia în creștetul capului; așa își arăta el afecțiunea. M-au trimis ai mei în cameră la el, unde avea să-și dea ultima suflare. Mi-aduc aminte cât de speriat eram. Ce ciudată este și memoria asta.. nu înțeleg de ce îmi amintesc momentul când am intrat în cameră, momentul când eu eram afară, cu bunicii mei și țineam ceasul fascinat de frumusețea lui… dar nu îmi aduc aminte absolut nimic din ce s-a întâmplat în cameră, oricât m-aș strădui.

După câteva zile, cum au spus și doctorii, străbunul a pășit într-o lume mai bună, iar noi am rămas cu gândul amar al despărțirii.

foto: arhiva personală

Timpul a trecut și eu am avut mare grijă de ceas. Numai că, fiind copil, nu am înțeles prea bine semnificația unui asemena gest. M-am jucat cu el până s-a stricat. L-am aruncat într-o cutie unde a rămas multă vreme. L-am regăsit în vremea studenției în timp ce făceam curat în viață și în camera mea. Nici atunci nu eram așa de copt la minte, așa că i-am luat lănțișorul și l-am “transformat” în brățară. Era un lănțișor deosebit, cu niște zale foarte interesante. Îl foloseam și ca brățară (dat de mai multe ori peste mână) dar și colier (desfăcut). Am încercat să redau modelul mai jos:

foto: creație proprie

Dar l-am pierdut…

Nu am acordat importanță atunci dar de la o vreme ți se face dor de persoanele care nu mai sunt printre noi și vrei să-ți alini într-un fel dorul… Abia după ce l-am pierdut mi-am dat seama cât de mult a însemnat pentru mine… faptul că dintre toți nepoții și strănepoții m-a ales pe mine. Și eu nu am avut grijă de moștenirea lăsată…

Am căutat multă vreme coliere de argint și, deși am purtat tot felul de coliere, niciunul nu l-a înlocuit. Mai ales că nu mergeau “transformate” în brățară. Am găsit în schimb niște brățări handmade foarte reușite care ar putea înlocui foarte bine lanțul pierdut….

Singura problemă din punctul meu de vedere este că, chiar dacă brățările alea sunt foarte ok, pentru toate gusturile, le lipsește valoarea sentimentală. Lănțișorul pierdut de mine era de la ceasul străbunicului pe care mi l-a dat pe patul de moarte… e greu să înlocuiești așa ceva. Poate doar cu o brățară inscripționată cu mesaje inspiraționale, de genul acesteia cu “Live laugh love”

sursa: vendajewelry.com

Mie-mi place să zic “Trăiește, zâmbește, iubește”. Cred că asta mă caracterizează cel mai bine.

*Articol scris pentru concursul de blogging creativ SuperBlog 2019

Dacă ți-a plăcut spune și la alții
Updated: 23 octombrie 2019 — 8:13 am

2 Comments

Add a Comment
  1. Multumim pentru articol. Mult succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.