Moieciu de Sus și manelizarea munților.

În ultimul weekend dinaintea începerii serviciului am dat o fugă spre meleagurile pitorești din Moieciu de Sus. Peisaje superbe, verdeață și cam atât. Liniște… nu, aer curat…nu; o zonă unde odată te puteai relaxa iar acum te puteai doar enerva de la fumul grătarelor, de la muzica la maxim, de la manele, de la claxoanele și motoarele ATV-urilor care parcă au cucerit zona. Noroc că la pensiunea unde am stat noi – Vila Puiu – a fost cât de cât liniște.

Iar atunci când nu e “băutură și manele” că se mai opresc și ei, apar grupurile de ATV-iști, că ăștia umblă în haită. Și eu voiam să închiriez unul dar am aflat că e 100 de lei și ești însoțit de un ghid, tu trebuind să mergi în spatele ghidului, așa că mi-a pierit orice entuziasm.

Dacă ți-e lene să citești toate astea, sari direct la poze

Dacă vrei cazare la Moieciu de Sus e musai să întrebi la pensiunea unde te vei caza despre politica lor legată de “petrecăreți” sau mai rău, de “munțomanii maneliști”. La pensiunile de pe marginea șoselei sunt slabe șansele să ai o țâră de liniște. Șansele la liniște cresc la pensiunile mai izolate, la distanță mai mare între ele.

La Cheile Grădiștei Resort ești sigur că nu vei vedea grătare la marginea drumului, dar nu știu ce să zic de liniște că foarte greu găsești cazare acolo. E pe listă pentru următoarea plecare, zona face toți banii.

La Fundata mi-a plăcut cel mai mult. Cred că singurul lucru bun la Moieciu de Sus este că de acolo poți ajunge foarte repede la Fundata. La Fundata musai să faci un traseu pe jos pentru a vedea mai bine frumusețile zonei. Noi am ales traseul către lacul fără fund care este foarte bine marcat dar din fericire indicatoarele către lac lipsesc cu desăvârșire. Spun din fericire pentru că, fiind greu de găsit, lacul are un farmec aparte, nefiind “pângărit” de turiștii fără simț de răspundere. De aceea nici n-am să scriu detalii. Există o potecă mai greu de găsit sau o poți lua de-a dreptul prin pădurea deasă de brad, folosind GPS-ul. Urșii nu cred că sunt interesați de zona respectivă, iar viperele nu prea stau în zonele umbrite. Cine vrea cu adevărat, îl găsește.

Cu toate astea, nici acolo nu am scăpat de manele pentru că, la Fundățica, un sat care te face să crezi că timpul a rămas în loc, printre foșnetul frunzelor, al zgomotului vitelor la păscut, printre sunetul coaselor (că acolo încă se mai folosesc coase pentru cosit) se aude, de peste munți și peste văi, urletul lui Salam. Sincer vă zic, era să cad instant în depresie. Nici măcar în fundul munților nu scăpăm de ăștia. Dacă ajungi la sfârșitul lui august ai șanse să prinzi târgul Nedeea Munților de la Fundata. Acolo am mâncat, după mult timp, bulz făcut ca la bunica acasă și cea mai bună pastramă pe care am mâncat-o vreodată.

Dar vorba multă sărăcia omului, sau cum aș zice eu acum… maneaua multă sărăcia muntelui… POZE:

Dacă ți-a plăcut spune și la alții

3 Comments

Add a Comment
  1. Misto zona.
    Cat v-a costat distractia cu totul? Benzina, cazare, masa etc.?
    Buburuza aia de mașină ce e? Că știu că aveai alta, cu 5 locuri, nu d-asta cu 2

    Eu am venit de la munte, am facut o urcare pe Jepii Mici. Mama lor de Jepi 🙂

    1. Asta e un Smart ForTwo, e a mamei că a mea s-a stricat fix cu 10 minute înainte de plecare. Cazarea fu 120 pe noapte dar plătii cu tichete de vacanță. Benzina, habar n-am cât consumă chestia aia… 4 sau 5 la sută, nu am calculat, cred că undeva între 100 si 150 de lei. La anul mă încumet și eu pe Jepii mici sper, acum stau foarte prost cu condiția fizică.

      1. Baga Jepii mari daca n-ai conditie, nu e chiar asa usor traseul 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.