Pizzamore

When a moon hits your eye like a big pizza pie
That’s amore

Știți versurile astea de mai sus, nu? E “That’s amore” al regretatului Dean Martin. Și eu le știu, dar pe vremea când eram eu mai mititel nu auzeam acolo “That’s amore” ci “pizzamore”, pe care o traduceam – tot cu engleza mea de atunci – “mai multă pizza.”

Și acum un pic de istorie:
Primul meu contact cu pizza a fost prin intermediul țestoaselor Ninja, că erau înnebunite după pizza. Cum mânca Donatello pizza, nu mânca nimeni. Și am tot căutat prin cartea de bucate a mamei o rețetă de pizza să fac și eu ca Donatello. Aveam doar 14 ani pe vremea aceea, dar ce contează, eu mă credeam destul de mare să fiu și bucătar șef. Numai că din nefericire Sanda Marin, când a scris cartea aceea de bucate, nu a avut în vedere și această obsesie a mea pentru pizza. Totuși am avut noroc cu una din revistele mamei. Am găsit acolo o bunătate de pizza și m-am pus pe treabă. Cu un mic detaliu: pizza trebuia ținută 50 de minute în cuptorul încălzit la 180 de grade și nu invers… A ieșit o chestie cam așa:

Când eu mă așteptam să iasă așa:

Pe vremea aceea nu erau pizzerii la noi în oraș, viind vorba de anii ’90. Iar de livrare pizza la domiciliu nici nu putea fi vorba. Era ceva de domeniul fantasticului. Dacă era vorba de livrare pizza București sau livrare pizza Brasov alta era situația…dar noi nici măcar nu aveam telefon, cum să facem comanda? O trimiteam prin plic?

După o vreme am descoperit, tot prin revistele mamei, o rețetă cică “studențească”. Blat făcut din felii de pâine fără coajă înmuiate în lapte în care se pun ingredientele: salam, brânză și ce mai era prin casă. Pe deasupra, ingredientul minune: ketchup. Se ținea puțin pe foc și era bună de mâncat. Nu știu cum aș putea s-o numesc, că pizza nu era, dar îmi ieșise. Eram și eu un mic Donatello… nu sculptorul , țestosul din desene.

Știți, copilul dumneavoastră are urgent nevoie de ochelari !!!

Vestea asta a căzut ca un trăsnet pe capul unui copil în plină criză adolescentină… Pentru mine era sfârșitul lumii. Nu aveam copii cu ochelari în clasă și bănuiam că voi fi ținta ironiilor și glumelor gen “aragaz cu patru ochi” și mai știu eu ce.

Am plecat la o clinică din București, dar nu-mi aduc aminte exact cum am ajuns acolo, ce-a fost în mintea mea cât am mers cu trenul; am luat ochelarii și ai mei, văzându-mă așa plouat, au venit cu o idee genială:

Acum că avem ochelari frumoși, ce-ar fi să mergem să sărbătorim la o pizza?

Și am intrat pentru prima dată în viața mea într-o pizzerie. Ce pizzerie… Sfânta Pizzerie…. Alfa și Omega pizzeriilor. Am văzut meniul… aveau mai multe feluri!!! Așa arăta raiul pentru mine!

Și am înfulecat prima pizza din viața mea. Ce ochelari, ce aragaz cu 4 ochi? Uitasem tot! Eram Donatello!

Văzând efectul avut asupra mea ai mei au avut altă idee genială, dar numai pentru ei. După ce au apărut și pe la noi, timide, pizzeriile, ai mei au decis să folosească asta cu “sărbătorim la o pizza” ca metodă de a mă motiva. Și cum nu ne permiteam chiar cu orice ocazie o pizza, cerințele au devenit din ce în ce mai grele.

Dacă iei premiul întâi mergem la o pizza.
Dacă nu iei niciun 7 mergem la o pizza.
Dacă nu mai lipsești de la școală mergem la o pizza.
Dacă reușești să iei 10 la purtare semestrul acesta mergem la o pizza.

… și lista ar putea continua

Mi-a rămas și acum în subconștient chestia asta; nu știu cum se face dar de fiecare dată când îmi propun ceva și reușesc mă răsplătesc cu o pizza. O vreme o făceam eu, dar cum timpul nu-mi mai permite… ori trec pe la pizzerie ori comand una. Acum ori de câte ori îmi e poftă de pizza găsesc și un motiv de sărbătoare.

În ultima vreme am ajuns la concluzia că prefer pizzeriile unde se văd și cei care le prepară. Am fost la una din asta și nici nu știu când a trecut o oră. Mă tot uitam la ăia cum le învârteau pe deget și le aruncau în aer…cum zbura pizza de pe deget și ateriza pe alt deget… mai ceva ca Nadia Comăneci. Când o să ajung prin București sper să ajung la Dodo pizza; aici nu doar că îi vezi pe cei care o prepară dar poți să te plimbi în voie prin bucătăria lor, să vezi ce fac pe acolo. Mi se pare amuzant. Pentru timizi au și camere live 24 de ore din 24, care chiar funcționează. Serios, am verificat pe la 3 noaptea… camerele erau pornite chiar dacă pizzerie era închisă.

Cam asta a fost povestea mea cu pizza, a fost dragoste la prima… mușcătură. Pizzamore!

*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Dacă ți-a plăcut spune și la alții
Updated: 19 martie 2019 — 2:08 pm

1 Comment

Add a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.