Marius blog

Când viața îți dă lămâi... fă-le o poză!

Casa de la A la Z

Facem ce facem și iar aducem vorba de casă. Spuneam într-un articol precedent că ne-am luat o căsuță micuță. Acum suntem pe ultima sută de metri cu renovarea. Nu a fost prima mea activitate de genul ăsta. Acum 2 ani am decis să-mi renovez de unul singur apartamentul. Nu doar zugrăvit, ci pus gresie, faianță, parchet laminat, montat profile zincate, placare cu rigips, tot tacâmul. A ieșit bine zic eu, dar până am găsit tot ce-mi trebuia mi-a luat destul de mult timp.
Acum, cu noua casă, fiind vorba de consolidare și renovare am angajat o echipă de meseriași care să facă treaba mai bine, mai repede, mai ieftin.

Am aflat cu ocazia asta că atunci când construiești o casa sau o renovezi, sau te apuci de renovat apartamentul treci printr-o serie de emoții: de exaltare, bucurie, îngrijorare, enervare, disperare, resemnare etc.
Eu le-am zis „curcubeul stărilor sufletești”:
bucurie – când îți spun meseriașii că în două săptămâni termină lucrarea.
tristețe – când vezi ca nici după o lună nu se apropie de final
enervare – când cauți prin 3 supermarketuri materialele de care ai nevoie și nu găsești totul într-un singur loc.
agitație nervoasă – când, după ce te plimbi și în sfârșit selectezi gresia și faianța care-ți place îți dai seama că transportul este gratuit doar pe raza județului.
agitație și mai nervoasă – când, după ce găsești gresia și faianța în combinația ideală te duci să o ceri  a doua zi – și afli că s-a dat.
iritabilitate– când observi că dacă le cumpărai tu, materialele erau mai ieftine.
ușurare – când vezi că e totul aproape gata.
depresie – când tragi linie și vezi că ai depășit cu mult bugetul alocat.

Cam prin astea am trecut eu. Am făcut destule greșeli pe care sper să nu le repet.
Pentru apartament am căutat online materialele, am urmărit  niște tutoriale pe youtube, am  făcut lista, m-am dus cu lista la un magazin mare mare care speram să aibă de toate și am cumpărat tot de acolo.  Apoi la un alt magazin mare mare care speram să aibă de toate și am cumpărat și de acolo. Și tot așa până m-am plictisit.
Acum, cu casa, am zis că fiind nevoie de consolidare plasă, de pus tablă, țiglă metalică,  ar fi mai bine să chemam o echipă de specialiști..
Echipa ne-a spus cât ne costă materiale plus manopera și s-a apucat de treabă. Ne-am bucurat că nu mai avem grija aducerii materialelor, grija mersului prin magazinele de specialitate dar nu am luat în calcul prețul care era destul de ridicat comparativ cu situația în care am fi cumpărat direct de la magazin.
În afară de ce au cumpărat ei a trebuit să aducem și noi gresia, faianța, chitul, etc; că doar nu-i lăsam pe ei să aleagă modelul.
Dar dacă ar exista cineva căruia să-i spui de ce ai nevoie și care sa-ți caute cele mai bune oferte și să ți le aducă acasă, fără sa plătești nimic pe transport, fără sa mai umbli prin magazine? Cum ar fi să ai consilierul tău care să te ajute să iei cele mai bune decizii iar marfa sa ajungă direct la tine acasă? Fără să mai treacă prin intermediari, prin depozite?
Vă spun eu că dacă știam că există așa ceva mai demult alta era situația.
Știu că pare prea frumos ca să fie adevărat. Nici mie nu mi-a venit sa cred, chiar dacă am citit tot ce scriu ei pe acolo. Cum, un asistent care sa te ajute? Chiar or să caute ei cele mai bune oferte? Transportă totul acasă la tine? Știu, pare greu de crezut, și dacă mie-mi pare greu de crezut, ireal aproape, cred ca și altora la fel.

Așa am înțeles de ce au secțiunea de recenzii video. Practic cei de la vindem-ieftin.ro  în încercarea de a convinge lumea de cât de serioși sunt, au lansat campania aceasta. Dacă filmezi momentul în care primești produsele ai parte de o  reducere. Mi se pare o chestie interesantă. Practic e una din situațiile în care toată lumea are de câștigat.
Și tu ca primești o reducere, și firma, care primește un plus la capitolul încredere și seriozitate.
Dacă știam de ăștia înainte de a angaja firma de construcții poate că aș fi ieșit mult mai ieftin.

Acum că a mai rămas doar exteriorul mă gândeam să plachez cu polistiren toată casa după care să dau cu tencuială decorativă Weber. Pe care am să o comand de la ei. Vedem ce iese. Și când zic vedem, chiar vedem că nu am de gând să las să-mi scape reducerea.

*Articol scris pentru Super Blog 2018

Dacă ți-a plăcut spune și la alții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Marius Voinea © 2017 Frontier Theme