Marius blog

Când viața îți dă lămâi... fă-le o poză!

Cu adidașii prin zăpadă spre vârful Postăvarul

Cum grupul nostru s-a dublat (căci 2+2=4) am hotărât în timp ce ne îndreptam spre Brașov…
Hai să mergem pe Postăvarul!!!
Apă avem? Avem. Lanternă avem? Avem. Dor de ducă avem? Avem. Echipament adecvat avem?
A…. detalii…. ce, în adidași nu putem urca? Adică… oare câtă zăpadă poate fi în aprilie pe Postăvarul?
Hai să purcedem!


Și am plecat toți 4 pe traseul binecunoscut, crucea roșie. Nimic dificil. Floricele, verdeață, liniște, auzeam cum crește iarba.

 

La un moment dat am lăsat traseul cu crucea roșie  în dreapta și am continuat pe pârtie. Pâlcuri de zăpadă pe ici pe colo.


Și după vreo oră și jumătate de marș am ajuns la zăpadă. De la lacul de acumulare (sau ce era balta aia, că nu m-a interesat) traseul (care între timp s-a transformat în bandă albastră) țopăie vesel prin pădure și noi țup după el. Numai că…. zăpada era cam de 40-50 cm pe potecă iar pe alocuri porțiuni mari de gheață.

Și eu m-am mirat! Zăpadă pe munte în aprilie? Ce anomalie mai e și asta? La poale floricele și spre vârf nămeți? Băi, în ce lume trăim! Nu au lăsat ăștia primăvara să urce și la munte!!!

Ieșim din pădure și continuăm spre cabană.

De acolo urmăm linia albastră. Zăpada era bătătorită, se mergea cât de cât ușor pe deasupra; numai eu – care eram cel mai cu greutate din grup – înotam prin zăpadă. Și pe alocuri intram mai sus de genunchi, ceea nu era prea plăcut. Așa că ne continuăm drumul direct pe pârtie, întâi spre teleferic apoi spre telecabină. Cea mai obositoare parte, să mergi prin zăpadă, fără aderență, direct în sus. Ajungem destul de obosiți la telecabină, ne scuturăm bine de zăpadă – mai ales eu –  jumătate de grup rămâne la soare să admire priveliștea, cealaltă jumătate – eu și soția – ne continuăm drumul spre vârf. Mai erau 10 minute pe care le-aș fi făcut și desculț (la vară cred că am să fac asta!) pentru că ultima dată când am ajuns acolo era o ceață de-o tăiai cu cuțitul.

Cam așa:

Acum era așa de frumos… am putut să admirăm peisajul în toată splendoarea lui.


În lipsă de schiuri / sanie / pungă.. traseul de întoarcere l-am făcut cu telecabina.
Și nu știu alții cum sunt, dar eu prefer să merg 5 ore prin zăpadă decât 5 minute cu telecabina. Am strâns de bara aia de cred că mi-au rămas amprentele acolo!!! Și lumea râdea, se distra… serios, cum poți să râzi când ești suspendat în aer?

Una peste alta, a fost o ieșire excelentă. A meritat efortul din plin.
Mi-am dat seama acum că dragostea de munte nu stă într-o pereche de bocanci sau un echipament adecvat. Dacă ești cu capul pe umeri (mai mult sau mai puțin) și îți cunoști limitele poți face și Valea lui Stan în teniși și cu entorsă la gleznă.

Dacă ți-a plăcut spune și la alții
Updated: 20 aprilie 2018 — 9:12 pm

6 Comments

Add a Comment
  1. Am mai vazut eu un grup de ciumegi. Vreo 5-6 flacai au plecat ei pe munte in adidasi si tricou. Cu betul de bere dupa ei. bine ca unul avea telefon de-a sujnat la 112. dupa 2 zile i-a gasit, rupti de foame si de sete, inghetati bocna, abia mai puteau sa se miste.

    1. Și berea? Au salvat și berea? 😆
      Noi nu eram pe un traseu chiar necunoscut, singura problemă era zăpada. 😛

  2. Pai, la noi se vad crestele muntilor albe, n-ai cum sa te inseli cand iti programezi o excursie. Nu conteaza, bine ca aveti telecabina, cred ca au pus-o special pentru cei care nu sunt bine echipati, hi, hi.

    1. Păi și aici se vedeau, numai că nu se vedea și cât de multă e! Deși, la câți oameni cu clăpari am văzut la plecare, trebuia să-mi dau seama 😆

  3. I feel so much happier now I unsntdraed all this. Thanks!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Marius Voinea © 2017 Frontier Theme