Marius blog

Când viața îți dă lămâi... fă-le o poză!

Cum se taie porcul în gospodărie

Dragilor, se pare că a venit vremea să ne luăm adio de la grohăitorul Ghiță (și nu e vorba de Sebastian Ghiță nici de  Nicușor Constantinescu)… știți voi e vremea să tăiem porcul.

Dar obiceiul tăierii porcului nu este identic în toate comunitățile. Porcul se taie diferit în funcție de zonă, condiție socială, etc… dar să vedem în continuare cum e cu tăierea porcului în gospodărie.

Mai zic de vreo două ori tăierea porcului că poate mă vede și pe mine google și-mi dă un loc mai în față. Deci să purcedem:

  • În gospodăriile tradiționale de la sate, porcul se taie de ignat prin înjunghiere cu cuțitul. Apoi se perpelește în paie să-l poată călări nepoții să aibă poze de pus pe Facebook.
  • În gospodăriile tradiționale românești de la orașe, porcul se taie cu creionul. De pe listă.
  • În comunitățile de hipsteri, porcul se taie cu foarfeca, pe hârtie. Că ei o ard simbolic.
  • În comunitățile de cetățeni europeni cu drepturi europene, porcul se duce la spitalul de porci unde este tratat ca un porc și, după ce familia porcului este de acord, i se administrează o injecție letală.
  • În comunitățile de romulani, porcul nu se taie… se sfâșie cu dinții în mijlocul străzii, neapărat în noroi, printre mașini și pe melodia lui Guță „Taie porcu tata socru”.
  • În gospodăriile de politicieni, porcii se înjunghie între ei, pe la spate.
  • În comunitățile emo porcul nu se taie. I se dă o lamă și este obligat să urmărească Antena 3 până își taie venele de la copite. Că știm cu toții că porcul, chiar dacă e porc, tot are un pic de creier. Spre deosebire de ăia de la Antena 3.
  • În comunitățile religioase, porcului i se dă o funie și este obligat să asculte colinde cu Fuego. Apoi i se arată copacul de care să agațe funia.
  • În comunitățile de profesori, Porcul se taie este o propoziție simplă formată dintr-un subiect exprimat printr-un substantiv comun…
  • În comunitățile de filosofi, porcul nu se taie, el prin înjunghiere transcende într-o stare metafizică de cunoaștere apriorică a atemporalității existenței porcine. Cu alte cuvinte, pune pe altcineva sa-l taie și se îndoapă cu maț la greu

În loc de încheiere…

Dacă ți-a plăcut spune și la alții
Updated: 23 decembrie 2017 — 12:46 pm

2 Comments

Add a Comment
  1. Bă băiatule, tu nu ești întreg la cap! :))

    Mi-ai adus aminte de-o fază tare cu un porc. Petrecută în Oltenia acum vreo 5-6 ani. Abia se dăduse legea cu porcul se curentează, nu se mai taie cu cuțâtu’. Și vreo 3 tâmpiți au zis că hai să-l împuște în cap. L-au prins, l-au legat de gard, s-au dat la vreo 5 metri de el și trage. Și de la detunătură, de la mâna tremurândă a trăgătorului care era la a trei cană de țuică, glonțul n-a nimerit porcul în cap, ci-n falcă, smulgândui-o.
    Porcul, înnebunit de durere, fără falcă, sare prin gard, lasă în urma lui o gaură plină de sânge și-o ia la fugă pe uliță.
    După el ăla cu pușca, altul care se ținea să nu cadă pe jos de râs și unul care filma cu un Nokia de pe vremea lui Pazvante. Abia l-au prins după ce fugise ăla vreun sfert de sat…

    1. Aș fi vrut să văd asta :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Marius Voinea © 2017 Frontier Theme