Marius blog

Când viața îți dă lămâi... fă-le o poză!

Când se sărbătorește Sf. Maria – varianta zgârcitului

Adică a mea. Eu am „avantajul” de a mă mai chema și Ionel și de Sf. Ion – da, eu sunt un ION negativ care nu dă de băut – scap cu :

– Dar eu sărbătoresc ziua numelui de Sf. Maria…

Iar pe 15 august mă arăt nedumerit:

– Cum, de adormirea Maicii Domnului se urează la mulți ani? Păi ce-i asta, ori suntem supărați ori nu mai suntem? (Ca un fapt divers, acum câțiva ani am aflat că „adormirea” se referea la moarte. Eu credeam pur și simplu că… adormise).

Iar pe 8 septembrie:

– A… păi eu am sărbătorit pe 15 august…

Prin urmare, în varianta zgârcitului, Sf. Maria nu se sărbătorește niciodată.

Dar ce mă făceam dacă se sărbătoreau toți Ionii din călindar? Căci în călindar1 Ion are vreo 6 sărbători: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Deși nu am înțeles partea cu aflarea capului. Adică l-au tăiat și l-au găsit de trei ori? Ce-au făcut cu el între februarie și martie? L-au pierdut?

1 = așa zic eu, călindar, că așa vreau. Bine? 

Dacă ți-a plăcut spune și la alții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Marius Voinea © 2017 Frontier Theme