Români, maghiari și o poveste.

Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ar intra un manelist într-un bar de motocicliști.
Adică,  într-un bar unde urlă Cowboys from hell (că așa vreau eu!) și unde sunt numai și numai pletoși, bărboși, tatuați, toți supărați din cale-afară. Acolo, în barul ăla apar vreo doi indivizi în șlapi de firmă, cu pantaloni trei sferturi, plini de lanțuri de tinichea ce imită aurul, cu deștele (că ei nu au degete, au dește) pline de ghiuluri din același aliaj…

Ce s-ar întâmpla? Nimic din ce credeți voi… oamenii și-ar vedea de băutura și de muzica lor și i-ar ignora complet pe ăia doi care n-au ce căuta acolo.
 Dar dacă maneliștii ăia doi s-ar posta în fața barului și ar începe să urle:
– Guță bă…. bagă Guță bă… oprește porcăria asta! Bagă bă barman idiot o manea!
Atunci ce s-ar întâmpla? În cel mai nefericit caz maneliștii ăia idioți și fără minte ar fi poftiți pe ușă afară.
Vi se pare normal, nu?
Acum citiți articolul cu idiotul care s-a îmbrăcat în tricolor și s-a dus să facă pe deșteptul în fața maghiarilor care sărbătoreau ziua lor.
Ăsta:

Băiatul s-a fotografiat cu steagul tricolor atârnat de gât, având în spate sute de persoane care sărbătoreau Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi care aveau steaguri ale Ungariei şi steaguri secuieşti, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
El a postat fotografia pe Facebook, generând o dispută între români şi maghiari.
Până în prezent, peste 440 de utilizatori ai reţelei de socializare au comentat fotografia într-un limbaj vehement, printre ei aflându-se şi mai multe persoane de etnie maghiară care îl ameninţă cu bătaia pe băiat.

Părerea mea este că ăsta vrea bătaie și nu știe cum. Nu e mai departe de maneliștii din povestea de mai sus.  Ce o fi fost în mintea lui? Ce naiba e în mintea celor ca ăsta? Oare ce rezolvă cu asta? Îi văd ungurii pe ăștia cu tricolorul, se sperie de ei, uită de autonomie și pleacă în Ungaria? Așa îi învață la școală? Sau acasă? Or fi mulți amețiți din ăștia fără minte prin țară?
Le-aș sugera ăstora cu idei  îndrăznețe să se îmbrace într-un tricou cu “Urăsc țiganii” și să se plimbe singuri printr-un cartier de romi. Să vedem ce se întâmplă.
Ce a făcut băiatul ăsta (ca și aiurita aia cu bentița tricoloră de anul trecut) mi se pare o prostie, un teribilism de adolescent care n-ar trebui băgat în seamă. Nu a vrut să transmită vreun mesaj. Nu s-a gândit la ce face; pur și simplu a vrut să iasă în evidență… printr-o prostie. Că așa i s-a părut lui “cool”. Sau căuta bătaie, cum am spus mai sus. 

În încheiere, anul ăsta am uitat de ziua Ziua Maghiarilor. Așa că le urez și eu cu întârziere La Mulți Ani tuturor maghiarilor de oriunde. Că așa mi se pare normal.

sursă foto: gândul.info

Dacă ți-a plăcut spune și la alții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.