test de personalitate

L-am găsit pe facebook nu știu pe la cine și l-am făcut. Că eram curios ce personalitate dominantă am! Testul de personalitate este aici, dar pentru cine nu are răbdare și chef, el se rezumă la următoarele:
Ai o planșă cu un pătrat, un triunghi și o linie curbă deschisă. Apoi, tu trebuie să faci aceleași desene, plus unul, la alegere din alea de mai sus. Și în funcție de ăla pe care-l faci în plus afli chestii nemaiaflate până atunci despre tine.
Citesc interpretarea, și ajung la asta:

Iti place sa faci lucrurile altfel. Altfel decat toata lumea. De multe ori lansezi tot felul de trenduri, mereu vii cu idei noi care sunt foarte apreciate de catre cei care stiu sa intuiasca valoarea lor. Altii te pot considera, chiar, un pic ciudatica, dar chiar e problema lor! Ai diverse talente, iti place sa creezi, sa inventezi.

Mă surprinde faptul că totul era extraordinar de neadevărat (Eu să lansez trenduri??? Nici măcar nu știu ce-s alea!!!) … și nu înțelegeam de ce. Apoi dau peste cuvântul ciudatica. Îl caut în dicționar – nu există! Și într-un final presupun că autorul voia de fapt să spună “ciudățică” da’ și-a uitat diacriticele acasă. Și apoi m-am liniștit. Era un test pentru femei. De ce nu o fi specificat la început… nu știu. Poate la ele testul funcționează.. nu știu. Dar eu am pierdut timpul. Oricum, nu a fost chiar inutil. Căutând pe net o poză pentru articol am găsit-o pe aia de mai sus, care chiar îmi place. 🙂

Dacă ți-a plăcut spune și la alții
Updated: 30 noiembrie 2013 — 9:34 am

Comments

Add a Comment
  1. Pai daca e pentru femei, inseamna ca e pentru mine, nu pentru tine! :)) L-am facut si iata ce mi-a iesit:

    Motto: “Pastreaza-ti zambetul, voi incerca sa te ajut”.

    Scopul tau in viata este sa aduci calmul si sa mentii pacea, oriunde in jurul tau.

    Tu esti persoana care reuseste sa ii tina aproape pe toti ceilalti, cea care pune pret mai tare pe binele comun decat pe cel propriu.

    Esti de asemenea, o persoana tare sensibila, careia ii pasa de sentimentele celorlalti, dar care poate fi usor ranita de duritatea din jur. Totusi, datorita spiritului tau optimist, tot ceea ce este negativ nu te doboara, ba chiar iti da forta. Iti place sa lucrezi in echipa si sa inregistrezi succese de echipa.

    Exprimi bunatate, grija si afectiune foarte bun comunicator, caci stii sa fii un bun ascultator. Esti persoana pe care se poate baza oricine la necaz, un sprijin de nadejde, acel cineva care stie sa rosteasca cele mai bune cuvinte la momentul potrivit.

    Oamenii din jur te iubesc si te apreciaza, ba chiar reusesti sa ii inspiri cu bunatatea ta.
    _______________________________________________

    Hm, mi se potriveste intr-o masura destul de mare, mai putin ultima fraza. :)) 😀 😛

  2. Ai desenat cercul 🙂 E bine că testul se potrivește la cineva, la mine n-a mers 🙂 Și cred că ți se potrivește și ultima frază 🙂

  3. Da, cercul, cred ca din obisnuinta. 😛 Esti tare nice. 🙂 😀

  4. Adica esti dusa cu cercu'? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.