despre jurnalista violată și de ce nu a intervenit nimeni

       Nu voiam să scriu despre asta da’ m-am enervat când am citit niște idioțenii prin presă,  care au culminat cu un reportaj tâmp  marca realitatea TV.
Deci, o jurnalistă a fost târâtă sub amenințarea cuțitului vreo 3 kilometri, sub ochii trecătorilor care nu au avut nicio reacție, apoi a fost violată. Și toată lumea e înnebunită că de ce nu a intervenit nimeni, deși erau atâția trecători care au văzut incidentul.
       Ei bine, (pe scurt) psihologia socială vorbește în situații din astea despre “efectul de trecător”. Intervenim în situații critice pentru că acestea ne creează nouă o stare de disconfort, nu pentru că am fi din cale-afară de altruiști. Cu cât sunt mai mulți martori la o situație de criză (cum a fost cea cu jurnalista violată) cu atât este mai puțin probabil că va interveni cineva, deoarece fiecare dintre martori presupune că unul dintre ceilalți va interveni. Este un fenomen studiat de psihosociologi de ani de zile. El există oriunde, nu doar în România. Cazul Kitty Genovese este de referință. Pentru cine vrea explicații mai detaliate, ele sunt aici.
Bun, ăsta e cazul, asta e explicația. Ce spun jegoșii de la adevărul? Asta:

comportament explicat de sociologi printr-o „lipsă de civism caracteristică României

și apoi asta:

„E o societate bolnavă! Cu toate acestea, infracţionalitatea nu va dispărea niciodată, totul e să menţinem un nivel maxim acceptat, ceea ce în România nu se întâmplă. E clar că suntem o societate în curs de dezvoltare, iar întărirea siguranţei publice nu ar însemna neaparat mai multă siguranţă pe străzi”, a explicat sociologul Mihail Carp.

Nu știu cine e Mihail Carp, sau dacă există, dar dacă există sigur a făcut sociologia la fără frecvență.
Iar în final…

Sociologii susţin că societatea românească de azi este una anomică, destructurată, lipsită de cărămizi de bază.

Bun, aici au oarecum dreptate, dar asta nu are nicio legătură cu cazul.
       Și apoi văd un reportaj de la celelalte jeguri, de la realitatea tv, care fac același lucru. Pun incidentul pe seama neimplicării oamenilor, că ei sunt vinovați, că nu au spirit civic, și mai știu eu ce. Ba au și făcut o înscenare în care  un individ târa o individă după el și o tot amenința, și oamenii se uitau și treceau mai departe. Și în tot timpul ăsta criticau trecătorii.
Înțeleg că fără circ (și fără cititorii care cred toate idioțeniile debitate de unii așa-ziși “jurnaliști”) publicațiile și televiziunile n-ar mai câștiga niciun ban, dar asta cu “lipsă de civism caracteristică României” a fost chiar culmea!. Nu m-ar mira ca mâine-poimâine să propună cineva sancționarea cetățenilor care nu intervin… poate chiar eutanasierea lor! La mintea unora…

Dacă ți-a plăcut spune și la alții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.